duminică, 13 februarie 2011

Ochii papusilor, cum sa ii reparam


Ochii
Intotdeauna frumusetea unei papusi  este subliniata de ochi: caprui, verzi sau albastri, atrag copiii si ii bucura atunci cand se inchid, pentru ca papusii ii este somn, sau cand se deschid, pentru ca papusa se trezeste.
Din pacate aceste parti sunt cele mai fragile din constitutia unei papusi, faptul ca sunt mobili fiind si o calitate, dar si un punct slab.
  • Ochii sunt implantati cu ajutorul unei masini speciale(probabil la presiune)la cald in orbite.
  • Au genele lipite pe o bucatica de hartie care, la randul ei, se lipeste in interiorul ochiului.Din aceasta cauza e bine sa evitam sa dam apa in ochii papusii, pentru ca acea hartie se inmoaie destul de repede si genele cad.
  •  Ochii mai prezinta inca doua parti sensibile la apa: irisul(partea colorata a ochiului) care este tot din hartie, si o semisfera din metal, aflata pe interiorul orbitei.Probabil ca semisfera respectiva nu este dintr-un material calitativ bun, deoarece rugineste destul de repede.
Ochii sunt parti ce se pot strica destul de usor, din pacate, si sunt dintre cele mai greu de reparat, fiind fine, greu de scos din orbite si greu de reintrodus.

Un ochi de papusa este format din cateva piese:
-o semisfera din plastic, transparenta, avand lipit pe dinauntru irisul si vopsit cu alb(pentru a imita albul ochului); pe lateral prezinta doua tatani, cu ajutorul carora ochii se misca;
-genele-lipite pe interiorul ochiului, in partea de sus;
-o contragreutate(inca nu stiu daca este plumb sau doar o pietricica), lipita pe interiorul ochiului, pe o clapita, care face ca ochiul sa se miste; de multe ori contragreutatea se poate dezlipi, iar ochiul nu se mai misca asa cum ar trebui, ci aleator, dupa cum cade acea pietricica in interiorul ochiului;
-o semisfera din plastic,cu striatii,  ce este imbinata cu o piesa metalica(despre care am scris mai sus),formand un fel de capsula.Aceasta capsula prezinta pe interior doua locasuri in care se asaza tatanile ochiului din plastic.Practic, in aceasta capsula, jumatate plastic, jumatate metal, se gaseste ochiul, partea care se poate misca.

Tatanile din plastic se pot rupe sau pot fi scoase accidental din locasurile lor, caz in care ochiul se misca in orbita si nu mai poate functiona asa cum ar fi trebuit.
De asemenea, plumbul se poate dezlipi, din cauza spalarii dese(mai ales la spalarea cu apa calda), genele pot sa cada, din acelasi motiv.
Ruginirea piesei din metal duce la deteriorarea culorii irisului sau la scaderea rezistentei piesei respective.

Ce putem face daca un ochi al papusii se strica?

Reparatul ochilor papusii nu este un lucru pe care sa il realizeze un copil, ci un adult, fiind destul de dificil si cerand multa atentie si rabdare.
Genele sunt relativ usor de reparat, pentru ca nu necesita scoaterea ochiului din orbita.
Taiem o bucatica de rafie(de la buchetele de flori), masurand in prealabil lungimea orificiului de sub pleoapa in care sa poata sa fie introdusa.Latimea nu depaseste 2-3 mm.
Pe aceasta bucatica de rafie lipim cu prenandez fire de par(natural sau chiar din parul papusii), unul sau mai multe grupari, ca sa dea impresia de natural.Nici prea multe gene nu este bine sa se lipeasca unule peste altele, pentru ca vor intra greu sau deloc in spatiul ingust al pleoapei. Putem presa usor genele, cu ajutorul unei scobitori.Dupa ce s-a uscat bine prenandezul, ajustam lungimea genelor, cu ajutorul unei forfecute bine ascutite.
Introducem genele confectionate in spatiul respectiv, cu grija, acestea fiind in prealabil date la baza cu putin prenandez, pentru a se lipi in interiorul ochiului.
Am spus prenandez pentru ca este mai rezistent la apa si nu se lipeste foarte repede, dand timp pentru a putea aseza genele asa cum ar trebui .
Folosirea adezivului de tip superglue nu este chiar indicata, decat daca sunteti extrem de precisi si rapizi in miscari.Exista riscul de a lipi gresit sau chiar de a va lipi, din greseala, pielea degetelor.
Are in schimb avantajul ca, odata lipite, genele respective nu se vor mai desprinde prea usor.

Daca s-au rupt tatanile sau s-a dezlipit plumbul, nu este decat o singura solutie pentru repararea ochiului si anume, scoaterea lui din orbita, repararea si reintroducerea lui in orbita.
Pentru a nu distruge ochiul la scoaterea lui, trebuie incalzita zona ochiului cu ajutorul unui foehn, pana cand simtim cauciucul foarte moale.Inmuierea lui face ca ochiul sa iasa mai usor, fara sa fie supus unei presiuni inutile si greu de suportat.
Scoaterea ochiului se poate face cu o surubelnita.Atentie la ochi(partile din plastic- se pot crapa sau chiar sparge in bucati) sau la partea metalica( ce se poate deforma).
Reparatul unui ochi necesita timp si rabdare, de aceea un ochi odata scos trebuie sa fie reparat pe loc, sau sa fie pastrat intr-o cutiuta bine inchisa, pentru a nu pierde piesele componente.
-          daca s-au rupt tatanile, acestea pot fi inlocuite cu o bucatica de sarma otelita cu diametru identic cu al tatanii orginale, introduse in gauri mici facute cu pistolul de lipit si ulterior prinse acolo cu material plastic;
-          daca s-a dezlipit plumbul, acesta se poate lipi la loc, pe clapita lui, cu prenandez
-          La asezarea ochiului in orbita trebuie avuta grija sa se faca in pozitia corecta inca de la inceput, pentru ca atat orbita de cauciuc, cat si capsula ochiului au niste striatii ce nu permit miscarea ulterioara a ochiului in orbita;
-          Introducerea ochiului in orbita necesita din nou incalzirea prealabila a acesteia si a zonei ochiului, pentru a da mai mare flexibilitate cauciucului.Orbita, desi larga in interior, are un orificiu ingust, ce nu permite iesirea sau intrarea cu usurinta a ochiului.

In mod normal, in fabrica, implantarea ochilor se face cu masini speciale, iar riscurile de a distruge ochiul sunt probabil minime. In lipsa acelor utilaje, trebuie sa avem grija si rabdare pentru a nu distruge aceste parti delicate ale papusii.









10 comentarii:

  1. Buna ziua! In primul rand felicitari pentru impresionanta colectie de papusele ! As avea de adaugat un mic comentariu ...sau mai bine zis o mica idee (pentru ca si eu am reparat foarte multe papusi ce fac parte din colectia mea(am ajuns pe acest blog in ideea ca voi afla cum se numesc mare parte din ele)) Eu ... cand genele au fost deteriorate ... le-am inlocuit cu gene false din comert, apoi le-am tuns la dimensiune cat sa arate ca un ochi traditional "Aradeanca" . De lipit folosesc "Picatura", pentru ca ramane incolor, dupa ce se usuca, pentru ca lipeste aproape instantaneu si nu trebuie asteptat o perioada lunga de timp (mai ales ca tendinta e sa termini cat mai repede). Tot picatura folosesc pentru fisuri pe cauciuc si bag seama ca tine foarte bine! in rest toate "tutorialele" si sfaturile sunt de nota 10 ! Cu stima !
    PS: v-as recomanda, daca aveti cont pe Facebook, sa postati papuselele in grupul "JUCARII VECHI ROMANESTI "

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna, multumesc frumos pentru felicitarile dvs, in sfarsit cineva care ma apreciaza!Am o multime de persoane in jur care tot vor sa ma convinga ca treaba cu papusile nu este pentru un adult normal la cap...
    Am auzit si eu de varianta asta cu genele false, insa nu am incercat-o niciodata!
    Va felicit ca reusitit sa reparati papusile, eu am tot apelat la fratele meu pentru detaliile tehnice, nu stiu cat de priceputa as fi eu sa le repar.
    Voiam si eu sa va intreb daca ati avut avut vreodata de reparat o papusa mare, Larisa, ma refer la picioare, poate aveti dvs idee cum se repara in lipsa acelor garnituri din plastic si poate stiti de pe undeva ce fel de vopsea se foloseste pentru a picta trasaturile fetzei la papusile cu cap din cauciuc.
    Multumesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu stiu cum se pot repara picioarele ... acum sunt doua tipuri de pridere la papusi: cele cu doua semisfere de plastic prinse intre ele cu o sarma si arc ...si alte modele cu un soi de garnitura de cauciuc ce se prinde atat de picior/ mana cat si de corp (cele de pe urma sunt mult mai usor de montat). Bine ar fi sa mergeti prin targuri de vechituri, pentru ca gasiti papusi incomplete la preturi de nimic ...si recuperati de la acelea partile ce va trebuie (eu asa fac). In principiu tind sa refac tot ... dar nu am ce le face daca au nasul ros ...sau gura taiata ...iar de pe acestea recuperez manute, picioare. corp si piesele de prindere eventual si ochii (cazul unei singure papusi) ! la partea de vopsit ...nu ma pricep ... eu am incercat sa le scot la culoarea lor cat mai naturala prin spalare cu detergenti puternici (axion pasta si vanish) ... voi incerca curand sa curat oja data pe pleoape sau pe fata ... voi incerca pe o papusa ... si sper sa nu o stric ! Cu stima,

      Ștergere
    2. Si eu admir papustktle si chiar am 2 pe care le ador!!

      Ștergere
  3. eu am o problema foarte delicata cu una din papusile mele in ceea ce priveste ochii , nu stiu cum dar i sau incetosat ochii nu i se mai vede culoarea nu stiu cum so readuc la adevar
    sa ii schimb ochii nu ma pricep daramite sa ii scot
    stiti pe cineva care ar putea sa ma ajute va rog

    RăspundețiȘtergere
  4. eu am o problema foarte delicata cu una din papusile mele in ceea ce priveste ochii , nu stiu cum dar i sau incetosat ochii nu i se mai vede culoarea nu stiu cum so readuc la adevar
    sa ii schimb ochii nu ma pricep daramite sa ii scot
    stiti pe cineva care ar putea sa ma ajute va rog

    RăspundețiȘtergere
  5. Buna seara,
    Intr-adeavar, reparatul ochilor este cea mai grea operatie dintre toate si cea mai delicata.
    Am vazut pe un site, teotoys se numeste, ca exista cineva, in Bucuresti cred, care poate repara aproape orice.Exista un telefon de contact pe acest site, unde puteti vedea si ce papusi au reusit sa repare.
    Nu am luat niciodata legatura cu ei, desi si eu as avea nevoie pt multe papusi de ale mele, insa puteti incerca dvs.Sper sa fie corect acel nr de telefon.
    Oricum, daca credeti ca s-a facut condens in ochii papusii, incercati cu un uscator de par macar vreo 10 minute sa ii uscati, poate cedeaza.
    Daca nu se intampla nimic, atunci sigur ei trebuie sa fie scosi si curatati.
    O zi buna!

    RăspundețiȘtergere
  6. Bună ziua mulțumesc pentru informațiile oferite despre păpuși vechi, și pe mine mă pasionează păpușile, dar am probleme cu ochi, unele dintre ele au ochi întrați în orbite, cum să le repar? Vă mulțumesc pentru răspuns.

    RăspundețiȘtergere
  7. Inverzeala de la ochii oxidați cum o scoateți din cauciuc

    RăspundețiȘtergere
  8. Buna ziua și felicitări!!! Este extraordinar ce faceți!!! Mă puteți ajuta cu o identificare? Caut de multa vreme această păpușă...e blonda ,creata și avea o bluzița roz cu buline ..iar fusta lunga cu verde din câte îmi amintesc cu marginea roz .Mulțumesc!!

    RăspundețiȘtergere